Stimați părinți și dragi elevi,
Vom începe un nou an școlar, în condiții deosebite față de alți ani. Suntem cu toții conștienți că școala trebuie să reînceapă, că parcursul educațional al copiilor dvs. nu trebuie întrerupt pentru un timp prea îndelungat.
Pe de altă parte, la fel de importantă este și prevenirea îmbolnăvirii elevilor, membrilor familiilor lor, precum și a angajaților școlii. De aceea, trebuie să respectăm cu toții regulile sanitare de protecție și normele impuse de specialiști și Ministerul Educației și Cercetării.
Pentru atingerea acestui deziderat, este necesar ca noi toți, elevi, profesori și părinți, să formăm o singură echipă în cadrul căreia fiecare să-și asume responsabilități prin care să contribuie la sănătatea fizică și emoțională a tuturor.
Pentru a ne bucura cât mai mult de beneficiile acestei minunate întâlniri formative, am pregătit școala pentru voi și am stabilit o serie de reguli ce privesc atât activitatea directă, în clase, cât și pe cea online.
În legătură cu aceste reguli veți fi instruiți de diriginți, în prima săptămână de școală!
Iată ce trebuie să știți în acest moment:
-
clasele IX-XII vor fi împărțite, fiecare, în două grupe egale, ÎN ORDINE ALFABETICĂ!
-
NU acceptăm nicio schimbare între grupe!!!
-
grupele vor veni prin rotație la școală, schimbul făcându-se la o săptămână;
-
fiecare clasă are o sală fixă și fiecare elev va ocupa același loc în bancă pe durata anului școlar;
Începând de marți, 15 septembrie 2020, grupa 1 va veni la școală, iar grupa 2 va participa online, pentru o săptămână..
Cu siguranță, luna septembrie va fi una de acomodare, de exersare a noului mod de lucru.
Suntem siguri că vom găsi soluții la toate problemele ce vor apărea pe parcurs și vom fi cel puțin la fel de eficienți și eficace ca în anul școlar ce tocmai s-a încheiat!
Prezentarea detaliată a modului de lucru și a regulilor se va realiza în cadrul întâlnirilor de la școală, pentru elevi, iar pentru părinți, informațiile vor fi prezentate și dezbătute pe grupurile de comunicare și în cadrul videoconferințelor!
Ziua de 14 septembrie este dedicată prezentării regulamentelor, circuitelor din școală și organizării activității.
Program elevi
luni, 14 septembrie 2020
Ora intrare |
Nivel |
Clasa |
Ora plecare |
|
8.30 |
Liceu |
a IX-a a X-a |
Grupa 1 Grupa 1 |
9.30 |
Profesională |
a IX-a a X-a |
Grupa 1 Grupa 1 |
9.30 |
|
9.00 |
Liceu |
a XI-a a XII-a |
Grupa 1 Grupa 1 |
10.00 |
Profesională |
aXI-a |
Grupa 1 |
10.00 |
|
10.30 |
Liceu |
a IX-a a X-a |
Grupa 2 Grupa 2 |
11.30 |
Profesională |
a IX-a a X-a |
Grupa 2 Grupa 2 |
11.30 |
|
11.00 |
Liceu |
a XI-a a XII-a |
Grupa 2 Grupa 2 |
12.00 |
Profesională |
aXI-a |
Grupa 2 |
12.00 |
Timpul petrecut în sala de clasă pentru fiecare grupă este o ora, iar o ora este alocată dezinfectării spațiilor școlare.
Vă rugăm să respectați intervalul de timp alocat cu strictețe!
Fiecare grup de elevi este preluat de dirigintele clasei și condus la sală pe traseul delimitat.
Sănătate și mult succes tuturor!
Conducerea liceului
]]>